Domnul

Din cuvânt, în zbor,
printre copaci
Trecea Domnul, pentru noi...
cei săraci
Se mai oprea
şi cerea de pomană
Şedea lângă drum
şi privea o castană
Se juca zglobiu
cu firul ierbii
Era pe rând
şi viţă şi ştevii
Mă mai privea de sus,
din salcâm
Şi se amuza de cum
mă îndur să zgârm
pământul.
Seara îmi trimitea în somn,
prin vis
Imagini cu raiul
pe care l’aş fi atins
dacă nu mă încăpăţânam
să iubesc viaţa
şi lucerna
proaspăt cosită.
Din somnul meu adânc şi bun
Mă mai trezeam în noapte
să’i par nebun
să’L sperii de propria creaţie.
Devenea apoi o fluctuaţie
de nor şi fum
fugind în efemer
să mă lase singur
stăpân pe scrum...

revenea apoi prin glas de om
şi îmi zâmbea
prin scoarţă de pom
mă mai privea deghizat
în petale de bujor
şi’mi aducea aminte
că e uşor,
că totu’i trecător

Vrăbiuţă fiind,
m’a salutat
Când roua, prin miros,
mă ridica din pat
şi îl vedeam cum doarme la amiază
printre cartofi sau rânduri de varză
şi’L lăsam să doarmă, învelindu’L
cu durerile mele
dintr’un vis amar
Domnul, ca şi mine
rămâne... un plugar.

#unupunctpoezie