Se întâmplă tot felul de chestii în viață. Unele bune, altele din care învăț. Privind în trecut văd cum unele decizii luate la întâmplare sau în care nu am crezut au lucrat în defavoarea mea. Și asta pentru că văd totul ca pe o glumă. O glumă cosmică de trei fraze. Cam cât o viață de om...
Eram cândva un utopist convins... și alergam cu nerăbdare să arăt adevărul cu degetul... sau cel puțin cel pe care îl simțeam eu ca fiind adevarat. Avem cu toții o perspectivă unică. Ce ne dezamăgește în viață este felul în care ne încredem în perspectiva altora. Nefiind parte din noi, automat o preluăm ca pe ceva ostil și intram în conflict cu propria persoană de dragul celorlalți. Am dat tot doar ca eu să fiu mulțumit cu mine. În fond nu am dat nimic.. căci nimic nu îmi aparține. Și când ajung să mă încarc cu prea multe din ce este în jur... îmi dau restart. Revenirea la punctul inițial.
Am să ascult. Cum pot mai bine. Am să simt fiorul acela de empatie și am să fiu acolo. Sunt pe un singur drum în viață. Dacă aleg să fiu lângă tine, pentru mine cel puțin acest aspect cântărește mult. Știu că nu funcționez bine singur... dar mă descurc. Că sunt aici nu vine ca o alunecare spre ceva în care nu cred. Sunt aici pentru că fiinta mea cu totul, asta îmi cere.
M-am luptat de multe ori cu mine de dragul altor persoane doar să aflu că nici în partea cealaltă nu este ordine și se vrea ceva doar că se simte. De judecat este ușor, de înțeles este nevoie de ascultare și de acceptat, probabil de maturitate.
Acum îmi spun că pentru a fii eu am nevoie de confirmarea propriei mele teorii pe mine. Planul este pus la punct și acum urmează acțiunea. La final știu sigur că am să râd... mă bucură totuși gândul că vei fi acolo să râzi cu mine... să ne ținem de mână... oricare ai fi tu, atunci.
