miercuri, aprilie 16, 2014

Pluviophile



 oare picătura de ploaie în drumul ei
 știe că mă va atinge? 
 sau inima mea, în suspinul ei
 știe de ce plânge?
 
 mai știe drumul șerpuit
 că prin el mi.e calea?
 sau știe murgul obosit
 care.i e chemarea?
 
 și cerul oare știe că ne inspiră viața
 și ne dă ploi să ne aducă aminte
 și să ne spele fața
 pe cei fără umbrelă 

unupunct

unupunct.blogspot.com

te simt



 te simt atât de.aproape
 te simt când te gândești
 trimiți gândul spre mine
 și-ți imaginezi povești
 
 eu spun să lași să curgă
 povestea zi de zi
 iar gândul să nu-ți fugă
 la ceea ce va fi
 
 trăiește în prezent
 și lasă nerăbdarea
 închisă în subconștient
 dar să privească zarea
 
 să știi că.acolo.s eu
 cu.n gând legat de tine
 așa va fi mereu
 în prezentul ce vine
  

unupunct

unupunct.blogspot.com

Căscatul



 am învățat să casc cu gura închisă
 și rana din mine chiar dacă'i deschisă
 nu'mi curge pic de sânge
 
 am reușit să văd cu ochii închiși
 când uneori în beznă pe furiș
 deschid al trilea ochi
 
 am stat agitat în liniștea vindecătoare
 să nu cad în clișeul vremii ce doar pare
 căci timpul nici n'a existat
 
 doar într'un punct o viaț'am rezumat
 sunt tot aici,  încă nu am plecat
 și observarea continuă

unupunct

unupunct.blogspot.com

joi, aprilie 03, 2014

trei



 Într-o zi trăiesc trei vieți
 Și toate vor să moară
 Cum să le spun direct
 Să stea aici, să doară?
 Când ele vor pășunea verde
 
 Într-o zi simt trei dureri
 Și doar o bucurie
 Cum să le egalez
 Când ele vor să fie?
 Așa cum au fost mereu
 
 Într-o zi învăț trei lecții
 Și una mă dă peste cap
 Cum să mai uit acum
 Când e la cap băgat?
 Sau poate le ignor cu totul
 
 Într-o zi am să știu
 Și am să te iau de mână
 Să plecăm la casă noastră
 Aia bună
 Sau poate ne lăsăm surprinși  

unupunct

unupunct.blogspot.com