Legat de somn

Am doua vieti sa stii... cateodata si mai multe
De clipe petrecute'n somn, n'am socotit a fi pierdute
Nu cred in basme sau povesti, nu cred in cosanzene
Doar in interior mai afli cine esti si merit a ma screme
Sa scot in zi tot ce'am visat in noapte
Sa conturez cand vreau un univers de soapte
Sa spun si tare cand doresc si cat ma tin plamanii
Sa strig un adevar grotesc ce si'a uitat strabunii

N'as vrea sa ma'ntelegi gresit... de asta'm tot avut parte
Un vis ramane neimplinit doar daca dai din umeri-coate...
Nu iti cer sa crezi in visul meu caci nebunia'mi este crunta!
Iti cer sa'ti vezi de visul tau lasand in pace o viata marunta
Sa'ti vezi si visul implinit, sa ai subit o realizare
Si sa visam cu toti'un vis... un vis mai mare...
Cand sa ne strige careva, sa n'aibe glas sa tipe
Ca n'am lasat nicicand in vis vre'un rau sa se'nfiripe

'Iar fie noaptea cat de rea, tot s'ai o alinare
De sub cearsaf de catifea pleci noaptea spre visare
A doua zi sa'ti spui succint cu ochii in oglinda
Ca visului de'aseara'i dai un loc de cinste'n tinda
Si ca din zori pan' la'nserat trudesti sa ii dai viata
La tot ce'aseara ai visat, doar visul implinit iti da speranta
De'ai vrea obstacole sa treci, pe toti sa te bazezi
Caci visul tau de l'ai avut prin ei ai sa'l creezi


====2.2=====

Sa nu ma simt cand ma sting
O tu iubite somn
Eternitatea de'am sa prind
S'atunci as vrea sa dorm

Caci doar in somn am tot visat
O tu iubite somn
Cum lumea toat'am conturat
C'un gand si un creion

Si lumea'ntreaga am s'o schimb
O tu iubite somn
S'apoi sa'i multumesc enorm
De m'ar lasa sa dorm...


----< Una sumbra >----

Pe piatra'mi de mormant
Mai las un singur gand
Celor ce'au ramas in viata
O urma de speranta

Eternitate'o am sa ma perfectionez
In ce mi'e mie drag mai mult
S'anume... sa visez

Nu plangeti despartirea
Ca ne'ntalnim candva
Poate ca nemurirea
Consta in a visa...

De m'ati vedea in vise
Nu credeti ca'i semn rau
Fiind cel ce va promise
Ne'am revazut... din nou

Picatura de bine

 Picătura de bine
 
 Ploaia roșie de sânge
 Tot privea omul cum plânge
 Nu știa ce sfat să'i dea...
 Nu putea cu mâna'n sân să stea
 
 S'a coborât prin picătură
 Și'a ajuns pe crengi făptură
 Nu vroia destin posac
 A scoborât din copac
 
 La rădăcini vazutu'la pe omul
 Cum întindea să prindă rodul
 Și'n palme de sudori muncite
 Ploaia și'a trăit ultimele clipe
 
 În ultima suflare'a ploii
 Îi dete inimii bătăii
 Și plămânului suflare
 Frumoasă cuvântare
 
 Nu sădi noroi în vise
 Ca's sigur... sau pare mi'se
 Visele se împlinesc și devin concret
 Lasă ploaia să te poarte
 pe drumul corect...

D'alu' batranu'

Din Egiptul Antic si pana azi... nu s'a schimbat nimic... decat modul in care se construiesc piramidele...

2010

Mi'am propus ca la inceput de an sa vad lucrurile altfel. Un alt unghi de privit lumina pe care, pana acum, o vedeam doar alba. Spectrul luminii, al sunetului, al magnetismului... le'am revizuit pe toate si dupa doua zeci si patru de ani de viata, privesc un gol imens in viata mea cu care nu ma identific

Nu este un gol pe care eu l'am creat sau l'am dorit. Nu este un hau imposibil de strabatut. Imi trebuie doar putina rabdare pentru a indrepta greselile celor din trecutul lasat in praf, undeva pe niste carti care au facut istorie.

Nici un personaj nu este curat si fara greseala! Gandesc ca, asa cum sunt si eu, si ei au facut greseli. Greseala lor cea mai mare insa a fost sa creada ca adevarul cu care ei s'au identificat sa unul pentru toti cei ce vor urma...

Mi'am permis intotdeauna sa pun la indoiala tot... sa fiu sceptic, sa cred ca exista mai mult decat ceea ce altii imi spun ca este "Viata". Cand nu sunt de acord cu ceva, incep sa cercetez, incep sa dezbat si cu cat aflu mai multe cu atat mai dezamagit sunt in final cand aflu ca am avut dreptate. Era mai simplu sa ma insel.

Candva, priveam cu ochi dulci fiecare gest, fiecare persoana pe care o intalneam pentru ca erau noile personaje care imi ocupau viata pentru a o face mai interesanta... Trebuia sa ii descopar, sa ii inteleg, sa ii ajut... Acum nu ma mai pot bucura de nici unul pentru ca prostia se plateste!

Ignoranta te face fericit in zilele noastre sau aparentele inteligentei bazate pe fundatiile unei societati care nu face decat sa pregateasca sclavi docili pentru o munca in folosul comunitatii restranse a catorva suflete ratacite, care au inteles ,undeva in copilaria lor, ca banul este de nelipsit... si au vrut multi...

Nu stiu unde s'a intors balanta impotriva noastra dar in mod sigur este irelevant. Toate sunt deja planificate, matematica universului tinde sa nu dea gres niciodata... poate ar trebui candva sa o pun si pe ea la indoiala... poate intr'o zi cand o am raspunsul intrebarilor de acum.

Programul meu incarcat cu ganduri, m'a retinut intotdeauna dintr'o viata obisnuita. Destinul meu a fost pecetuit pana sa ma nasc. Dupa acel moment, lumea intreaga o tineam in maini si cu puterea gandului puteam sa schimb dupa voie cele ce ma inconjoara. Destinul meu s'a oprit acolo si a predat stafeta karmei. Ea ma tine in balans... Imi spune cand gresesc si cand fac bine... imi spune cand va veni momentul in care si eu imi voi intalni nasul... asadar, astept oferta de nerefuzat!

Copilul curios din mine nu vreau sa moara niciodata! Nici zambetul, nici lacrima... caci toate'mi apartin prin dar divin... acea scanteie care imi umple fiecare atom component si care imi da puterea nelimitata de a schimba ceva.

Cine sunt eu? Sunt un punct
Punctul care va schimba lumea!

Pentru o asemenea afirmatie, multi te vor incerca, multi te vor batjocori, multi te vor acuza... au si cu ce... doar esti om! Insa toate acestea devin irelevante cand ma cuprinde din nou sentimentul acela dezamagitor... din nou am dreptate!

In oglinda vezi numai ce vrei. Nu te pune in fata ei daca nu esti dispus sa te vezi pentru cel ce esti cu adevarat si nu doar pentru cel ce se prezinta in fata ei cu o aroganta debordanta.

Cine esti tu?
Asta va trebui sa iti raspunzi singur. Sunt in aceste randuri doar pentru a spune ceea ce nu este, pentru a spune ceea ce urmeaza si pentru a te incuraja! Totul o sa fie bine!

De ce acum? De ce eu? sau preferata mea... Ce urmeaza? Toate intrebari destul de bune, adunate din constiinta comuna a planetei. Toti se gandesc la acelas lucru, toti tindem spre aceleasi adevaruri. In final este unul singur capabil sa le acopere pe toate: Iubirea

De ce acum?
Pentru ca un timp mai propice nu se putea... de o vesnicie, universul asteapta sa aplice exact cand trebuie, formula corecta. Cand nu trebuie sa gresesti pentru ca iti sta in fire sa fi perfectionist, trebuie sa ai rabdare... cine stie cate calcule a facut acest univers pentru ca planul acela original sa stea cu culoare in interiorul liniilor trasate initial. Sau poate vine de la sine... ca respiratia... pe care o mai pierzi din cand in cand dar niciodata de tot... ei bine, poate o singura data si atunci nu este relevant pentru ca nu iti vei da seama.

Am incercat sa prind termenul de infinit si am decis sa inlaturi alte cuvinte ca inceput, origine sau alpha... sunt toate baliverne ieftine, cuvinte ca toate celelalte in speta doar ca omul inconstient de puterea cuvintelor, a decis candva sa le dea o importanta mai mare decat o au si le'au atribuit unui concept atat de "vast" precum infinitul. Nici nu vreau sa cuprind ideea de infinit sau sa ma apuc sa numar... stiu doar ca Chuck Norris a reusit sa numere pana la infinit de cateva ori si informatia asta imi ajunge. Stiu ca infinitul exita, ii inteleg filosofia si ma opresc acolo. Restul conteaza numai acum. In prezent, in acest moment.

De ce eu?
De ce nu?
Avem toti aceleasi posibilitati. In legea firii suntem egali. Detaliile imi sunt nesemnificative. Adevarul trebuie cautat la sursa si nu prin intermediari. Daca vrei sa te cunosti... uite'te in ochii tai... nu in ochii celuia care crede ca te cunoaste dar inca nu s'a descoperit pe sine. Toti suntem mici. Daca vrem sa crestem sau nu, depinde numai de noi. In speta, de mine! Si am vrut...

Este greu sa urmezi o cale in care crezi cu tarie... un cod pe care tu il vezi dintre toti cu o claritate inimaginabila... In spate am lasat un infinit... acum ma indrept spre infinitul ce imi este dat in fata! Cu mine inainte...

Ce urmeaza?
Conform ecuatiilor cu necunoascute, rezultatul se afla mai greu. Dar nicicand imposibil... Analizez atent variabilele, vad ceea ce este pus in aceste ecuatii si prin observarea lor atenta, descopar ceea ce se asterne in acel viitor apropiat care ne va cuprinde pe toti. Nu mai cred in timp, material si nici in frica. Mai am cateva detalii de pus la punct pentru ca in curand sa pot umbla liber. Odata plecat... pluta mea va ajunge departe...

Sper sa te vad si pe tine acolo. Daca nu... voi stii ca nu te'ai meritat si undeva, candva te'ai lasat abandonat, adoptand eronat masca de victima.

Plictiseala...

Ma intreb cata lume isi aduce aminte de cea mai plictisitoare zi din viata lor...
La ce buna plictiseala???

O mie de clipe pierdute

-->

O mie de clipe pierdute
 
 O mie de clipe pierdute
 În față îmi stau așternute
 Și multea'am lăsat nevăzute
 Un univers... mai multe...
 De regretat? mai nimic!
 Nu sunt doar o neghină, sunt un punct
 Ce pot să fac? mai de toate
 Mai puțin clipele ce le'am lăsat în spate
 Au trecut...
 Momentul este tot ce mi sa'a dat
 Și că un excroc perfid la'am înhățat
 Sertarul amintirilor sa'a evaporat
 Din simplul motiv că na'am acționat

gand aruncat in spatiul cibernetic

Desi incetinit de aburii betiei, lucrurile pastreaza aceiasi ordine logica pe care forma o cuprinde cu ceea ce poate sa inteleaga. Lucrurile tin cont de ordinea universala si regulile simple ale unuia adunat cu un altul pentru a rezululta finalul. Finalul este intotedeauna, direct proportional cu variabilele introduse in ecuatia vietii. Energia pura poate fi interpretata intr'un singur fel: cel adevarat. Adevarul te va elibera

Evanghelia după Mircea

"În certitudinea faptului că deplinătatea facultăţilor mentale au fost îndeplinite, analizez conştient o nouă perspectivă a vieţii pe care am lăsat'o în trecut...

... Ceea ce am fost m'a ajutat să fiu cel ce sunt. Acum devin arhitectul propriului meu univers. Trezirea conştiinţei începe cu mine. Sunt una din pietrele adunate în temelie; Sunt tată, frate, văr, nepot şi fiu risipitor. Pot fi cine aleg să fiu... pot fi -=eu=- !"

...mda

Unde'mi începe libertatea şi unde se întrerupe?
Cine este în stare cu el însuşi să lupte?
Să vadă adevărul, să guste universul
De prin piramide să planeze cerescul
În alte dimensiuni
În alte lumi
Cu mii de sori şi mii de luni
De posibilităţi infinite
Pornesc din minţi neprihănite
Gânduri de iubire şi pace
Salvarea noastră de ceva timp încoace
Se lasă mult prea aşteptată
Şi ne'amăgim c'o ciocolată '' şi asta e urât-urât ''

O sută de ani de bunicie

Spuneţi adevărul
Căutaţi lumina
Că lumea e rea
... a noastră e vina
Viaţa mea de om bătrân
Mă obligă să vă spun
Sfatul cel firesc şi bun

Spuneţi adevarul
Nu stingeţi lumina
Nu pe întuneric
Nu trageţi cortina
Află'te pe tine şi ce poţi să faci
Du'te în extreme, fi deştept şi taci
Nu gândi în grabă şi să nu bârfeşti
Dezvoltă ideea, restul fiind poveşti

De merită făcut, atunci să îl faci bine
Iubeşte'te obiectiv şi celui de lângă tine
Oferă'i aceiaşi iubire; dezinteresat
Din ură se nasc cei ce ne'au privat
De'o evoluţie firească

Nu'i lăsaţi să pască pe păşunea gândirii voastre
Şi nici nu daţi uitării, învăţaţi greşelile noastre
Şi le iertaţi aşa cum şi noi am iertat, greşiţilor nostrii

Coclauri meşteşugăreşti

E cerul plin cu stele
Iar eu privind spre ele
Alerg cu gândul spre tine
Tu cea care'n viaţă mă ţine
Muza mea

Să fiu atunci acolo
Să fiu acum Apollo
Să'ţi zguduiesc pământul
Iar tu să îmi furi gândul
Muza mea

E linişte totală
Am plantat în poală
Copacul din care's foiţele făcute
Spre tine'ale mele gânduri căzute
Muza mea

E energie pură
Iubire şi nu ură
Eterul meu debusolat
Înoată spre al tău palat
Muză a mea

Despre curent? Sunt păstrăv roş
Înot destul de bine
Chiar fără să mă dau cocoş
Lovesc din plin şi cât mă ţine
Muză a mea

Rânduri rânduite

Cunosc o iubire de'un foc arzător
O viaţă ce'a fost
Zile lungi pecetuite cu dor
Şi eu care's prost


M'am dus să mă piş
Puţin pe furiş
Ascuns sub palmele lunii
Că m'or chemat urgent străbunii


Sushi e haikul papilelor gustative
Peştele e baza


În linişte totală auzi decât un gând
Ciocan şi nicovală iar eu între ele şezând
Nu ocolesc drobul de sare, căci îmi e firesc
Absurdă e vremea, lipsită de soare şi totu'i prostesc

Am mai mult decât puteam să cer...

Şoapte lăuntrice'n suflet îmi zac
Nimic de oriunde nu'mi cade pe plac
Descopăr grotescul în orice banal
Şi nu'mi doresc decât formal
Să ucid, bestial, tot ce'i cotidian

Suntem oricine, suntem orice!
Şi să'mi dezvolt acest aspect
Pot face vruce şi nevruce
Cât timp iubesc şi sunt corect

Optimistul pe care'l credeam ucis
A reînviat subit în mine
Cheia ascunsă spre paradis
Era la tine

Brăzdat am fost de repugna şi rele
Răscolit, mereu, de sapa vieţii
Şi'acum ştiu că's binecuvântat să văd
Roua zglobie a dimineţii

Ciulama...

Ce este momentul? Ce’l defineşte şi în funcţie de ce îl putem raporta?

M’am trezit bine! Miroase a paie… aşteptarea mea a luat sfârşit: eram la bunica. Patul tare de scândură ma ducea cu gândul la discrepanţa confortului dintre sat şi oraş. Eram din nou, la rădăcini!

Pe geamul mic de odaie vedeam lumea optimist. Tot peisajul era de basm. Înconjurat de pădure şi de undeva de sus veghea impozantă Bâtca. Tot ţinutul de poveste era învăluit în mister.

Mă gândeam cum totul în jur se desprinde de propria culoare şi devenea miros. Doar aşa puteam să le reţin... sunt un memorator olfactiv în ciuda momentului în care mi’am tras o deviaţie de sept...

Deviaţia mă limita în lumea noua a mirosului şi pentru mine acest simţ era totul. Mirosul de brad, de lapte proaspăt şi vaca vioaie de dimineată. Apoi miroseam bălegarul...

Am reţinut toate acele izuri pentru că erau noi şi inedite. Ceea ce se contura în fiecare clipa în jur, ma fascina. Atunci am descoperit Lumea. În cap îmi roiau deja forme ale gandurilor care vor veni... pluteam în entuziastm şi adrenalină cu fiecare zi. Eram copil...

Prima excursie în pădure a fost piatra de temelie în transformarea mea... De atunci totul a căpătat o altă lungime de undă. Eram băiatul de oraş care a descoperit Paradisul. M’am teleportat într’o lume arhaică din care nu mai vroiam să plec. Am vrut să devin ţăran...

Nu întâlnisem un alt cuvânt până atunci cu o asemenea rezonanţă. Ţăran era declarat cel mai puternic cuvânt din dicţionar. Ţăranul reprezenta, în ochii mei, viaţa ideală. Parcă, din punctul meu de vedere, oamenii care trăiau aici aveau ceva special. Aveau Linişte.

O viaţă simplă şi după rânduieli absurde deformate în timp, căci s’au transmis oral. Nimic nu mă fura mai tare din lumea mea... eram atras de fiecare părticică. Mă opream să treacă vacile!

Întotdeauna, venirea turmei de vaci de la păscut, pentru mine semnifica pregătirea mesei. Se mulgea vaca, se punea laptele pentru păstrat. Se bea o parte, o parte se punea la bătut şi o altă parte pentru brânză. În tot acest timp, gospodinelor, le mai fugea câte o mana la pus de mămăligă şi mai scoteau din borcane mari carnea de porc pusă din iarna la păstrat în untură. Găinile cotcodăceau fericite şi copii alergau cu repeziciune să adune ouăle. Gustul bogat al mâncării şi aromele conturate de aerul rarefiat îmi dădeau pofta pe care nu o aveam nicicând la oraş. Mirosurile se amestecau şi ziua putea începe. Atâtea am făcut şi abia acum treceam de micul-dejun. Pe tărâmul meu de basm... timpul trecea altfel.

Cerul senin te ghida pe parcursul zilei. Te îndruma la joacă. Dacă se făcea treabă, se făcea cu zâmbetul pe buze şi toată lumea se implica. Norii pufoşi învăluiţi în aerul curat de munce căpătau forma prozaică de elemente comune, uşor identificabile. Doar mintea mea refuza să vadă forme simple. Abordam problema polilateral. Găseam similarităţi şi ne lăsam mângâiaţi de soare.

Când pielea era suficient de încinsă, ne răcoream la scăldat. Apa limpede şi rece ne trezea simţurile.

Ritualul pârâului care străbătea satul la jumătate era sublim. El delimita ţinutul în teritorii, stârnea poveşti noi şi stârnea dileme când venea Apa Mare.

Să exprimi în cuvinte o minune a naturii este ceva ce nu vreau să încerc. Mi’au rămas întipărite în minte vremile când ne strângeam imediat dupa o ploaie abundentă, cu cizme şi pe noroi, pentru a ne îndrepta spre locul de unde toată apa se putea vedea în toată puterea ei, noi fiind feriţi de pericole. Mergeam pe Pod. Abia construit, minunăţia, era mândria satului. Altfel se trecea acum dintr’o parte în alta a basmului. Până şi podul avea personalitatea lui.

Apa Mare venea cu repeziciune. Era un eveniment cu destui privitori. Omul de rând, pleca smerit capul în faţa naturii dezlănţuite... şi măturat de ape mai trecea un coteţ cu locatarul rămas pe baricadă...

După-amiaza rămânea în tonul rece şi noi, uzi şi cu imaginea porcului plutind, plecam spre casă.

În odaia bunicii nu era cald. Cu joc de glezne, fiecare făcea câte ceva, pentru ca înseratul să ne prindă pregătiţi. Aprindeam focul, curăţam cartofi şi ne schimbam în pijamale. Ne puneam în spatele sobei şi o asteptam pe bunica să termine treburile gospodăreşti de afară. Închidea găinile şi intra în bordeiul acum călduros.

La înserat, mâncam pârjoale din cartofii curăţaţi mai devreme. O felie de cartof cu sare facută pe plita încercată de timp, era introducerea bunicii în serile de poveste. Apa se auzea zdrobindu’se de ţigla de pe casă iar focul încingea plita destul cât să iasă câteva şarje de pârjoale. Ospăţul din spatele sobii aştepta cu nerăbdare momentul în care bunica începea să ne spună poveşti. Pregătea atmosfera pentru că eram toţi în casă.

Era uşor să gravez fiecare cuvânt în memorie din cauza luminii din felinar. Lampa pe gaz dădea un aer de timpuri străvechi în încăpere. Ca şoriceii la cald, stăteam toţi cand bunica începea să ne poarte într’o noua lume. Parcă ea ceruse ploaia pentru a ne băga în casă.

Într’un ţinut de basm, adormeam cu poveşti şi ne trezeam în vise.

Unde credinţa se îmbină cu magia şi bârfa satului, acolo era casa bunicii.

„Deci mortul, înainte să iasă cu maşina din curbă, a văzut pe fântâna părăsita cum stătea cea rea cu coasa... îi făcea semn cu mâna ei de oase... îi arăta spre pădure... şi după aia s’a răsturnat cu maşina. Păcat de el că era tânăr... să vi’l arăt în poze să’l pupaţi că vă era văr”...

Of! ...cât uram rudele necunoscute. Eram văr cu jumătate de sat. Mi’a povestit bunica de toţi. Îi prindeam cuvintele şi le ţineam strâns. Bunica este un povestitor excelent.

Şi pentru ca atmosfera să fie completă, mi’a dat apă la moara imaginaţiei cu încă două elemente de compoziţie esenţiale: datul în boghi (un fel de tarot dar cu boabe de porumb) şi ciulamaua de ciuperci. Aceste fructe minunate ale pământului, pe care le culegeam în ziua de după ploaie, ne provocau mereu simţurile. Să vrei ciulama însemna implicare. Culesul în sine reprezenta o aventură. Prepararea se făcea în mister de către bunica pentru că dupa drumul în pădure, noi cei mici, mergeam la căsuţa construită în locul de joacă, pentru a’i adăuga suvenirurile luate din cărarea pe care tocmai o încheiasem.

Ciulamaua nu era niciodată destula! Mâncam mămăligă cu orice şi preparatul acesta din ciuperci nu făcea excepţie. Mai bună decât pâinea, de care eram saturat la oraş, completa ciulamaua ca o mănuşă. Combinaţiile de ciuperci diferite, mamaliguţa şi smântâna, făceau ca papilele gustative să’mi fie in delir. Se contopea perfect la mestecare şi devenea simţ. Gustam adevărul.

Îmi plăceau drumurile de vizite pentru că mâncam la gazde. Eram recompensat pentru efortul de ajunge la acolo. Ei vorbeau de ale lor iar eu îmi savuram liniştea. Momentul cu mine era sublim. Bunica îşi dorea să am patru astfel de momente pe zi. Nu o refuzam dar câteodată îi venea greu să mă prindă. Mintea mea de explorator stătea la Bâtcă.

Muntele golaş care veghea asupra satului era destinaţia exotică a meleagurilor de basm.

Pelerinajul dura o zi. Plecam cu promisiunea unei călătorii de izbândă. Bâtca nu ne’a dezamăgit niciodată. Dacă ai fi văzut puterea unui peisaj de euforie teribilistă, nici tu n’ai mai fi plecat de acolo.

Zi cu soare şi ne pregăteam de drum. După cum învăţasem la cercetaşi, aveam mereu rucsacul pregătit. Plin cu tot ce aveam nevoie pentru şirul lung de paşi pe care trebuia să îl încep. Mai puneam şi în plus. Eram precaut şi asaltat de bucurie. Mersul pe jos putea să înceapă.

Vântul ne mângâia altfel. Ploaia lăsase semne pe drum, dar eram echipaţi corespunzător.

La ieşirea din peisajul cunoscut, sentimentul de ispravă nouă se instala şi îmi dadea o stare de chiorţăială în stomac. Era un sentiment plăcut.

Toţi te salutau în sat şi din când în când ne mai opream la câte o fântână să bem o cană rece de apă. Abia la ultima fântână din sat ne opream să luăm apă cu noi, căci pădurea nu îţi oferea luxul apei decât după un drum istovitor. Între ultima casă din sat şi pădure era o barieră, de iarbă mică şi denivelări, de numai zece metri. Bunica era ghidul nostru. Alegea repejor cărarea pe care trebuia să mergem în căutarea ciupercilor şi noi, ca discipoli chibzuiţi ce eram, o urmam întocmai.

Pe măsură ce înaintam în pădure, totul devenea simplu şi liniştit. Natura căpăta culoarea adevărată şi mirosurile erau sublime. Natura ne primea în braţele ei şi ne oferea tot ce avea mai bun. Eram răsfăţaţi de amintirile energiilor trecute care parcă, ne spuneau că au ajuns acasă.

Corpul ne intra într’o transă. Nu simţeam durere sau oboseală. Ne mai rezemam de câte o creangă dar numai pentru a intra în rolul căutătorului de ciuperci. Ideea era să găsim cât mai multe. Ne bucuram când bunica ne povestea cum alţi căutători ieşeau în zilele bune cu câte două plase de ciuperci şi unii foarte norocoşi reuşeau să aducă şi câte un sac. Erau poveşti dar nouă ne conturau speranţa că putem într’o zi să ajungem la acea performanţă. Ne implicam total. Ne plăcea totul la ţară mai puţin babele care ne luau de fălci sau care aveau un miros puternic impregnat în haine şi piele...

Unele aveau în ele îndrăzneala să ne cureţe obrajii cu saliva lor. Le iertam pentru că ne sunt bunici. Iertam orice pentru ca ne captiva fiecare secundă în noua aventură. Aveam acelaşi sentiment în camporeele cercetaşilor. Taberele erau o reîntregire a omului cu natura.

Cărările pădurii sunt puţine dar limita o aveam doar în imaginaţie. Alergam liberi şi făceam poze în orice ipostază. Vroiam cu toţii să avem dovada că am fost acolo. Să le privim după ceva vreme şi să ne aducem aminte că odată am fost în acel tărâm.

Când ajungeam la punctul principal în pădure, bunica se oprea în loc şi îşi trăgea suflarea. Mă trimitea să culeg prima ciupercă. Eram în delir. Alergam bucuros spre ea şi cu ritual o desprindeam uşor de radăcina ancorată în pământ. Hribul de culori vii mă captivă şi parcă îmi impunea un respect. A avut mult de tras încât drumul său să se poată sfârşi prin a’mi satisface mie, omului de rând, pofta nestăpânită de a mânca.

După runda întâi, unde prindeam în corzi prima pradă, găseam uşor şi alte fungi. Uşor dar sigur umpleam o plasă mare de viitoare mâncare. Nu foloseam tot. Bunica le curăţa de părţile mâncate de viermi sau de părţile necomestibile pentru ca la sfârşit să rămână bucata corespunzătoare. În natură fiecare primeşte cât îî trebuie. Nu trebuie să faci decăt să iei şi să laşi şi pe ceilalţi să culeagă la rândul lor. Animalele păşteau, vânătorii echilibrau sistemul şi noi toţi ceilalţi beneficiam de tot ce aveam nevoie. Totul avea o formă perfectă. Contrastele sunt doar variabile în peripeţia vieţii.

Puţin după amiază, cu plasa umplută, plecam spre Mănăstire. Locul ideal de a poposi după drumul lung de pădure. Oboseala se simţea puţin dar bucuria de a fi acolo ne motiva picioarele. Ajunsi la ieşirea din pădure, trăgeam în piept aerul de frontieră. Aveam să ne pregătim pentru trecerea în noul decor. Treceam şuşaua şi intram pe aleea cu care Cetatea Mănăstirească ne primea.

Brazii înalţi puşi ca desiş de linişte pe lateralele aleii, aveau rolul de umbră şi ostaşi. La nevoie, aceştia erau retezaţi de vârfuri pentru a bloca accesul inamicilor în interiorul Cetăţii. După două sute de metri, treceam de prima vamă. O poartă mare, acoperită de un turn gros de şase metri. Poarta era defapt un tunel. Tunelul avea o poartă mare de lemn cu inserţii de fier forjat. Totul era gândit la ultimul detaliu. Contopirea utilului cu plăcutul, a funcţionalităţii cu sentimentul de protecţie.

Trecerea era scurtă şi în curând ne situam în mijlocul drumului, la început de alee nouă. Brazii erau din acelaşi material. Decorul avea acum alte elemente, fiecare încărcat de istorie. Pe stănga, o colibă de pustnic şedea în nostalgia timpurilor avute. Era un monument care mă trimitea în timpuri îndepărtate.

Pe dreapta erau merişori pentru ţuică şi presăsărate printre tulpinile merişorilor, stupi de albine, meşteşugiţi de harnicii Cetăţii pentru miere şi ceară. Fiecare element contribuia la susţinerea Lăcaşului Mănăstiresc. Locuitorii acestor meleaguri aveau îndeletniciri diverse şi roiau cu harnicie fiecare metru pătrat. Locul arăta îngrijit dar nerupt de natură. Omul sfinţeşte locul.

După cea de’a doua alee se afla poarta impozantă de cetate. O măgăoaie delicată de vreo unşpe metri cu doişpe înălţime. Tavanul este pictat în stil bisericesc. Nu eram impresionat de ce inspira pictura în sine ci de culoare, de contrast şi balansul dintre elemente. Eram prins în şirul desenului şi întârziam puţin în intrare pentru studiul amănunţit al detaliilor fascinante.

Mai trecea câte un călugăr cu un zâmbet şi un bună ziua. Era un moment de conexiune cu partea umană a acelor locuri. Totuşi, aceste momente nu erau suficiente pentru a mă rupe de concentrarea mea asupra lumii pe care o descopeream. Învăluit de linişte, priveam detaliile până la strigătul bunicii care aduna turma. Eram o oaie mai rătăcita dar mereu aproape de ceilalţi.

Curtea era măricică. Pe mijloc, împărţeau decorul doua aşezăminte: biserica şi muzeul cu pivniţă şi cramă dedesubt. Completarea decorului se făcea cu brazi înalţi de secole şi flori proaspete de vară. Mirosea a mâncare la cazan.

În final, măicuţele erau tot femei. Mai chicoteau şi umpleau de viaţa locul pe care bărbaţii l’au construit cu meticulozitate. Era o imagine placută. Ne’am oprit la fântână. Apa aici parcă avea gustul limpede de care aveam nevoie înainte de masă. Beam cu sete dar uşor deoarece apa căpăta prin limpezime şi o răceală în grade. Apă rece şi cristalină de munte. Acum suntem gata de masă.

Măicuţele gatesc pentru masa de primire. Aşa se primesc vizitatorii în părţile alea. Oaspeţii se pun la masă. Am luat aşadar un loc la masa lungă cu banci dintr’o bucată.

Merindele abia scoase de pe foc veneau spre a ne fi servite. Mâncarea simplă de bucătărie cu încărcătură istorică se simţea altfel. Era bună. Cu burta plină, mulţumeam pentru bucate şi plecam spre casa micuţă, primitoare, a bunicii.

Drumul nu era lung pentru că mergeam pe şuşea spre centru. Făceam cam două ore pe drum pentru ca la doi kilometri ajungeam în inima caselor înşirate de’a lungul asfaltului turnat parcă direct cu gropi. Ne mai opreau babele la o şuetă cu camaradele lor de vremi dar terminam întotdeauna repede. Le acordam zece minute şi promisiunea de vizită. Apoi plecam.

Cănd ajungeam la biserica din centru făceam dreapta. Uliţa pe care intram se termina repede şi dădea direct în pod. Treceam podul şi cât mai trăgeam o suflare eram ajunşi acasă. Acolo ne linişteam puţin timp după care ne întreceam în faţa porţii la ia’o prinde’o, fugi cu ea. Un joc simplu şi în faţa porţii. Eram cuminţi pentru că aşteptam să vină seara să putem gusta rodul muncii nostre din pădure.

Drumul din faţa porţii era nivelat cu rumeguş mult adus de la circularul din deal. Aduceau faitoane întregi şi le deşertau acolo. Nivelam şi aveam un teren de joacă moale şi pufos. Nu aveam julituri nici dureri la căzătură. Totul era o protecţie naturala împotriva prostiei noastre de copii. Dacă încercat destul, te puteai accidenta. Trebuia doar să insişti.

Împărţeam zona asemenea unui teren de tenis. Linia de mijloc avea în centru un băţ de un metru înălţime pe care stătea o cârpă de contrast. Existau doua echipe şi pe rând fiecare îşi încerca norocul cu cârpa şi adversarul din echipa poziţionată pe partea cealaltă. Serveam şi căştigam. La start, concurenţii se apropiau de centrul în care era captivă cârpa.

Ajunşi acolo, trebuiau fure trofeul de pe băţ şi sa ducă prin viteză de o parte sa alta a baricadelor mult râvnitul premiu. Prinsoarea era ca cel care ţine cârpa în mână, să nu fie atins de celalalt concurent. Atunci punctul revenea echipei celui cu atingerea rapida. Toti trageam să trecem cârpa de linia de final. Ala era momentul în care simţeai că ai câştigat. Ne jucam aşa vreo două ore...

Masa este gata!

În reprize scurte am retrăit o parte din copilaria mea de pe alte meleaguri. Dacă îmi pun în minte voi reuşi să am acelaşi rezultat ca atunci. M’am lăsat năpădit de trăirile pline de peripeţii. Ce vremi…

[Însemnarea 235 a jurnalului]
-=Amintiri ale anului 1994/2010=-
*Cod 0032D5d cu trimitere la Centrul de Filosofie*
Partea III – reţetă Ciulama Ciuperci Semnat Correley – document ataşat

Nota pentru mine: de verificat semnificaţia detaliilor privind psihologia MH32/14

-=============Fragment din '6 Grame - Ghid de Bucureşti'====================-

I see myself in colour [part two]

schizophrenia
unupunct

in curand...

Lose and gain...

lose fears and concepts. live how you where created to live. live a happy life.
life=spirit. spirit=love & intelligent design. be free, love and be loved, plant a tree and smoke some weed. sleep well and eat natural. exercise and stretch. every day is a new beginning. every day start with a smile... unupunct

Colaj

Click pe poza pentru marire....

I love Polygamy

--------------------------------------->

Something from this big big net...

• Taoism: Shit happens.
• Confucianism: Confucius say, "Shit happens."
• Buddhism: If shit happens, it isn't really shit.
• Zen Buddhism: Shit is, and is not.
• Zen Buddhism #2: What is the sound of shit happening?
• Hinduism: This shit has happened before.
• Islam: If shit happens, it is the will of Allah.
• Islam #2: If shit happens, kill the person responsible.
• Islam #3: If shit happens, blame Israel.
• Catholicism: If shit happens, you deserve it.
• Protestantism: Let shit happen to someone else.
• Presbyterian: This shit was bound to happen.
• Episcopalian: It's not so bad if shit happens, as long as you serve the right wine with it.
• Methodist: It's not so bad if shit happens, as long as you serve grape juice with it.
• Congregationalist: Shit that happens to one person is just as good as shit that happens to another.
• Unitarian: Shit that happens to one person is just as bad as shit that happens to another.
• Lutheran: If shit happens, don't talk about it.
• Fundamentalism: If shit happens, you will go to hell, unless you are born again. (Amen!)
• Fundamentalism #2: If shit happens to a televangelist, it's okay.
• Fundamentalism #3: Shit must be born again.
• Judaism: Why does this shit always happen to us?
• Calvinism: Shit happens because you don't work.
• Seventh Day Adventism: No shit shall happen on Saturday.
• Creationism: God made all shit.
• Secular Humanism: Shit evolves.
• Christian Science: When shit happens, don't call a doctor - pray!
• Christian Science #2: Shit happening is all in your mind.
• Unitarianism: Come let us reason together about this shit.
• Quakers: Let us not fight over this shit.
• Utopianism: This shit does not stink.
• Darwinism: This shit was once food.
• Capitalism: That's MY shit.
• Communism: It's everybody's shit.
• Feminism: Men are shit.
• Chauvinism: We may be shit, but you can't live without us...
• Commercialism: Let's package this shit.
• Impressionism: From a distance, shit looks like a garden.
• Idolism: Let's bronze this shit.
• Existentialism: Shit doesn't happen; shit IS.
• Existentialism #2: What is shit, anyway?
• Stoicism: This shit is good for me.
• Hedonism: There is nothing like a good shit happening!
• Mormonism: God sent us this shit.
• Mormonism #2: This shit is going to happen again.
• Wiccan: An it harm none, let shit happen.
• Scientology: If shit happens, see "Dianetics", p.157.
• Jehovah's Witnesses: >Knock< >Knock<>
• Jehovah's Witnesses #2: May we have a moment of your time to show you some of our shit?
• Jehovah's Witnesses #3: Shit has been prophesied and is imminent; only the righteous shall survive its happening.
• Moonies: Only really happy shit happens.
• Hare Krishna: Shit happens, rama rama.
• Rastafarianism: Let's smoke this shit!
• Zoroastrianism: Shit happens half on the time.
• Church of SubGenius: BoB shits.
• Practical: Deal with shit one day at a time.
• Agnostic: Shit might have happened; then again, maybe not.
• Agnostic #2: Did someone shit?
• Agnostic #3: What is this shit?
• Satanism: SNEPPAH TIHS.
• Atheism: What shit?
• Atheism #2: I can't believe this shit!
• Nihilism: No shit.
• Discordian #1: Who gives a shit?

176-2-2 pe SoundCloud

Unu...





Punct - 176-2-2 by punct

Ultimul mix semnat unupunct!
share it with friends!

A... apasa PLAY! :))

Numai bine!



-====================== PLAYLIST ============================-

1. Dennis Ferrer - Hey Hey (Df S Attention Vocal Mix)

2. Martin Solveig - Poptimistic (Bingo Players Vox)

3. Funkagenda - Nobody Listens To Techno Feat. Mc Flipside (Original Mix)

4. Digital Freq - Disco Falls (Original Mix)

5. Umek - Slap (Original Mix)

6. Clubzound - Anthem (Original Mix)

7. DJ Solovey - Rock In Rolla (Orginal Remix)

8. Guru Josh Project - Crying In The Rain (Niels Van Gogh & Dave Ramone Remix)

9. David Deejay - Indianotech (Original Mix)

10. Alexuuu & TDK - Salida Del Sol (Moving Elements Remix) (Set Rip)

11. Mikas - Elipse (Manuel De La Mare Remix)

12. Robert_MorrC Franz Xaver - Funking In The Studio (Original Mix)

13. Dr. Kucho! - New School Tribal

14. Dirtyloud - Afternoon (Original)