una pentru fiecare
că sunt om
sau că sunt floare
doisprezece fețe am
că sunt tot
una sunt
cu prima rază
când recunosc lumina
se plimbă
fără de scop,
fără de formă
doar pentru că este
unui izotop
de carbon
și își spune
povestea
îmi prezintă strălucirea
unei lumi
unde piatra se săruta
cu soarele
îmi spune că munte
sunt, iar hidrogenul
îmi este parte
a versantului drept
sare peste mari și munți
n'are viață, nici suflare
stă ușor, așa călăre
peste fulgerul căzut
este ochiul
ce știe
infinitul
iluziei
este îngerul
care te ajută
care te îndrumă
doar pentru că este
iubește tot
se întinde pe toată
jumătatea
și crește, mereu crește
o zecime din întregul corp
îmi închide cercul
și îl trimite pe Odiseu
acasă
mă unește cu esența
lasă loc
de de prea multul gol
și tace
are grijă să curețe
toate fețele,
să le redea
nimicului
mă plimb prin lume
mai zâmbesc, mai gândesc
mai stau, mai roiesc
și văd.








