Challange

Pentru cunoscatorii de matematica si pasionatii de istorie: Exista un cod de coordonate al arhitecturii antice. Filmuletul cu codul explicat de catre Carl Munck il gasim aici: http://www.youtube.com/watch?v=s7Te08rDvis |

Filmuletul complet are 4 parti prezentand detaliat sistemul piramidelor si ale altor structuri antice plus cateva enigme de pe marte. Totul explicat ca la scoala. De aici as propune celor cu matematica in ordine sa incerce acest cod si pe structurile "locale" dacice cum ar fi Capidava, Sarmisegetuza, si daca mai stiti ceva.

Daca nu corespund numerele, sa incercam o inginerie inversa pentru a afla din codul piramidelor cateva locatii din Romania de azi... poate descoperim ceva. Astept raspunsuri pentru aceasta aventura intrucat subiectul mi se pare prea concret pentru a fi lasat balta.
Multumesc!

Traire

 De ce s'a stins ultima rugă?
 De ce'ar vrea soarele să fugă?
 Să ne lase'ncet în beznă
 
 De ce omul nu mai crede?
 Unde'i ochiul cel ce vede
 Și mâna care să se'ntindă?
 
 Să fim rămăși lipsiți de bine?
 Doar de'i sfârșit, început vine
 La ce concluzie s'ajungi?
 
 Cândva, vedeam în jur lumina
 - Acum de unde să răsară -
 Când toate se șoptesc pe seară?
 
 Impietrit'a mintea noastră!
 Vedem mereu cum stă să nască
 Răul câte'un alt copil...
 
 Iar noi îl ajutăm să crească?
 ...Prin indiferența noastră
 Doar frig se lasă peste turmă
 
  - Sacrificiul e'n zadar -
 Și'am făcut din noi bazar
 Să vindem zi de zi o parte
 
 Când simți în tine cu fior
 C'ai trecut peste ce'i drept
 De ce nu faci ce e corect?
 
 Un drum avem și numai unul
 Către prăpastie... fugim
 Și nu ne'ntoarce Bunul
 
 De ce vrea soarele să fugă?
 Să ne lase'ncet în beznă
 De ce s'a stins ultima rugă?

Carpe Diem

 

 Carpe Diem
 
 Ce să'i faci gândului când zboară?
 Cum să pui căpăstru pe așa comoară?
 Lasă'l să zburde, lasă'l să umble
 Căci doar așa se'ntoarce și'ti spune:
 Ascultă...
 
 C'am fost în limită și după
 C'am luat cu mine doar o nălucă
 O umbră de cunoaștere am luat
 Și fiecare clipă a meritat..
 Călătoria...
 
 De'am uitat să trăim pentru "a fi"
 De ne'am lăsat în vechile prăpăstii,
 Nu'i timp pierdut și nici n'ai grijă
 Nu'i handicap, doar pune'i tijă
 Minții...
 
 Fiecare clipă este un univers
 Fiecare moment să'l trăim intens
 Căci la final când linia se trasează
 Zâmbetul este tot ce contează...
 Acum!

Visul Pandorei

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris ceva... asta pentru ca, probabil, am fost prins in vraja intrebarilor la care tot cautam raspuns...

Dupa multe intrebari si multe intamplari... mi'am pus degetele inapoi la treaba si incropesc cateva randuri pe care, o sa vreau in timp sa le recitesc...

Nu mi'am raspuns la tot si sunt sigur ca nu am terminat sa'mi pun toate intrebarile la care vreau raspuns. Ceea ce stiu este ca pentru o vreme am sa pun pauza intrebarilor si raspunsurilor si voi avea o alta perspectiva asupra timpului pe care il am la indemana.
Daca e mult sau putin este oricum irelevant din moment ce timpul, la fel ca toate celelalte, este relativ.

M'am oprit asadar asupra perspectivei. Mi'am format parerea asta cum ca totul se leaga de perspectiva si, din moment ce totul trece prin aceasta prisma, mi'am concentrat atentia asupra ei si mi'am permis o analiza din punctul meu de vedere... pana la urma... este perspectiva din care eu vad lucrurile.

Viata nu mi'a fost intotdeauna usoara dar nici nu s'a dovedit a fi foarte grea. Am trecut prin toate intamplarile vietii mele cu intrebarile aferente, cu raspunsurile primite si cu lectiile invatate. Am trecut prin multe... si acum ca trag o linie a recapitularii, vad ca totul tine de felul in care privesti lucrurile.

Am contrazis fiecare idee de la bun inceput, am renegat fiecare indrumare sau indoctrinare pe care altii mi'o serveau ca adevar existential si acum ca ma gandesc mai bine... bine am facut!

Traim in capsoarele noastre... Fiecare din noi isi contureaza lumea in care traieste; cu fiecare gand, cu fiecare actiune - si tragem ponoasele dupa o lege universala care ne guverneaza pe toti... aceasta ordine cosmica nu are favoriti si nici nu face compromisuri... este si atat.

Nici un copil nu este de acord cu pedeapsa pe care o primeste pentru ca de multe ori aceasta nu ne este explicata pe de'a'ntregul iar rasplata nu este pusa niciodata sub semnul intrebarii pentru ca este un lucru pozitiv...

Avem tendinta de a face orice este necesar pentru a ne justifica greseala, mai putin recunoasterea ei.

Poate asa sunt menite toate si au si greselile rolul lor, poate ne'am abatut de mult de la o lume la care doar visam si traim aici pentru ca simtim ca nu mai putem face nimic altceva... dar, daca stau sa privesc dintr'o alta perspectiva... observ ca totul este asa cum nu ar trebui sa fie, ca totul ni se duce de sub picioare cat ai clipi si poate ar fi timpul, relativ vorbind, sa ne asumam cu totii particica de vina pe care o avem in harababura asta pe care o numim viata.

Pana in momentul in care ajungem sa fim fericiti, ar trebui ca cineva sa ne spuna totusi ce este aceasta fericire pe care o ravnim cu totii... de multe ori o urmarim pe cea care nu ne apartine si odata ajunsi acolo, vazand ca nu ne implineste, fugim disperati catre urmatoarea fericire si tot asa pana in momentul in care nimic nu mai are vre'un rost...

Sunt in punctul asta din viata in care imi place sa cred ca am gasit o cheie care imi deschide usa pe care am crezut ca nu o voi deschide niciodata. Nu o vad ca pe o fericire ci ca pe un echilibru cu care ma voi lupta in fiecare clipa de acum inainte pentru a'l mentine.
Stiu in sinea mea ca fericirea este sa iti doresti ceea ce ai deja... sa vezi lucrurile care pana atunci iti pareau banale - intr'o alta lumina...

A stat ascuns in mine un optimist pe care nu il vedeam iesind prea curand dar cand a facut'o si'a luat elan... si de atunci incerc sa multumesc celei care l'a descatusat.

Asa ca daca ai citit pana aici si ti'ai pastrat interesul in aceste cateva randuri... fa'te comod pentru ca as mai avea cateva ganduri pe care as vrea sa ti le impartasesc...


De'a lungul timpului am schimbat felul in care vedeam lumea... eram mic si naiv, am devenit copilul curios, invatacelul dornic de fi bun la ceva si adolescentul rebel care a renegat tot in jur atunci cand am simtit ca lumea se prabuseste in jurul meu si nu intelegeam de ce.
Pe rand am trecut prin toate si privind inainte... nu pot decat sa ma bucur stiind ca vor mai fi multe prin care sa trec de acum incolo... de'or fi bune, de'or fi rele... toate's noi si vechi sunt toate.

Schimbarea nu vine deloc usor pentru nici una din partile implicate. Vedem transformarea intotdeauna ca pe o incercare de care trebuie sa trecem, un obstacol peste care trebuie sa sarim, ocolim, imbratisam... dar oare cati vad schimbarea ca pe ceva firesc?

Oricare ar fi aceasta, tindem sa credem ca nu este inca timpul ei si ne'am fi dorit intotdeauna mai mult timp de adaptare... de pregatire. Adevarul este ca suntem surprinsi de ceea ce ni se intampla si uitam ca naturalul nu tine cont de ceva universal ci de individualitatea fiecaruia.
Dupa ce esti impacat cu unicitatea personala, abia atunci te poti alatura universalului.

Fiecare om este o carte cu intamplari extraordinare pentru cei din exterior dar pentru cel ce isi scrie cartea... nu este decat o documentare a zilelor si faptelor ce i s'au petrecut.
Perspectiva apartine cititorului. Pentru cineva cu mai multe fapte decat mine i se va parea ceva banal iar pentru cel care a insumat cateva povestioare i se va parea ceva iesit din comun... cert este ca ceea ce urmeaza sa scriu iese din perspectiva mea si urmeaza a fi trecut prin ochiul tau de cititor pentru a ajunge acolo unde trebuie...

Este ciudat cum la final vezi totul limpede... alergi cu fiecare clipa petrecuta sa ajungi acolo si ca printr'o ironie bine pusa in scena, pleci cu deznodamantul abia la final... iti doresti decat sa fi stiut morala inainte pentru a'ti face viata mai usoara... ironia ironiei este ca nu este deloc asa...

Cand te decizi sa alegi o parte... atunci iti pui lentilele pe un singur unghi si pana la urmatoarea schimbare vei vedea totul din acel loc in care te'ai asezat cand ai ales. Daca acel unghi este cel potrivit sa nu... ei bine sa zicem ca este doar o alta chestiune relativa pe care ironia deja ii scrie finalul...
Asa cum toate au un inceput, vor avea si un final... si asta... doar pentru a o putea lua, din nou, de la inceput.

Asa a inceput totul...

Poate ca visele nu'mi spuneau multe la inceput... erau vise si ca orice realist nu le puteam cuprinde adevarata valoare... erau imagini obscure pe care le aveam involuntar in somn... ma trezeam cu ele in minte si ma amuzam cateodata cand nu erau decat scenarii fara noima... negarea m'a tinut in umbra in tot acest timp...

Prima seara in care visul a fost tangibil nu era una iesita din comun sau ulterioara unor evenimente marcante... s'a intamplat intr'o zi obisnuita... defapt, singurul lucru care a schimbat obisnuinta acelei zile a fost tocmai visul cu pricina...

Intotdeauna am vazut ziua ca fiind trecuta abia atunci cand ma trezeam in dimineata celei de'a doua zi. Asa stiam ca ziua precedenta se terminase... aveam dileme calendaristice dupa fiecare noapte alba si in zorii zilei, chiar inainte de somn... ma convingeam ca "ziua urmatoare" va incepe abia dupa ce ma voi trezi din somn... si pentru mine, in acea zi, exact asa a fost...

Cand m'am pus in pat, am respectat toate micile obiceiuri pe care le aveam inainte de culcare... ma asezam in pat dupa ce imi pregatisem totul pentru ziua urmatoare, dupa tabieturile din baie, dupa ce tot ceea ce imi propusesem ca vreau sa fac in aceea zi fusese bifat pe lista mea din capsor si apoi urmau toate obiceiurile legate de asezarea in culcus...

Adoptam pozitia preferata de somn, lupta - pe care o am si acum - cu perna care nu ma asculta, temperatura creata sub asternut trebuia intotdeauna reglata cu miscari bine regizate astfel incat, trecerea pe taramul viselor sa fie una placuta si cu toate astea, nici pana azi nu am inteles de ce este patul primitor numai dimineata cand nu ma dau trezit...

Dupa ce toate listele din minte le aveam bifate, ma asezam in asternut si adormeam cu gandul listelor de a doua zi... era singura modalitate a mea de a adormi... altfel, ajungeam sa prind dimineata cu ochii grei si cu dureri de cap de la numarat oi sau exasperat de mersul la baie pentru ca bausem mai mult lapte cald decat paharul recomandat.

Da... somnul a urmat intotdeauna un ritual aparte in viata mea. Era prietenul cu care ma intelegeam cel mai bine... atat de bine incat, atunci cand am dormit vreo trei zile la rand, am decis ca de atunci inainte... am sa ascult somnul in ceea ce vroia sa imi spuna.

Odata terminata ziua obisnuita, fara sa fiu anuntat de vre'un semn cu privire la ceea ce va urma, rutina si'a spus cuvantul pas cu pas pana in momentul in care am trecut in lumea pe care lumina soarelui o paraseste cu fiecare respiratie adanca...

Trecut in somnul profund nu mai apartii acestei lumi cu soare ci alteia care, intotdeauna, te va pune in mijlocul actiunii asa cum nu te vedeai vreodata... dintr'o alta lumina...

Totul incepe cum este si firesc, cu intunericul apasator... odata ajuns acolo, cumva, se va strecura o unda sonora... un fel de sunet pe care nu il intalnesti in viata de zi cu zi... un sunet specific viselor... apoi devine interesant datorita imaginilor...

Intotdeauna am visat color... desi am citit pe undeva ca oamenii viseaza alb-negru. Stiu ca visez color pentru ca am momente in care pot controla visul si focalizand detaliile vad intensitatea acelor culori...

Dupa ce deslusesc unda sonora si stiind ca nu o pot compara cu nimic, dupa ce culorile incep sa se amestece formand tot felul de obiecte si personaje, paralizat fiind de somnul profund si parca profitand de aceasta paralizie, corpul meu ma poarta usor inspre scenariul planificat... traieste cu mine toata intensitatea acestuia si la trezire ma asteapta acolo sa imi reia activitatile...

Corpul este prezent dar mintea... ei bine mintea zburda si ma duce acolo unde actiunea are loc... si odata ajuns in centrul faptelor... sunt martorul filmului in plina desfasurare...

Nu imi imaginasem niciodata o astfel de lume... totul este atat de tangibil si parca ... nu!... sigur miroase a ceva!... pana sa imi dau seama a ce miroase, sunt prins in vartejul intamplarilor straine realitatii si momentan nu pot face nimic decat sa fiu martorul imbulzelii de informatie care imi acapareaza mintea si ma transpune intr'o lume cu totul si cu totul uluitoare...


Ziua nu am vise...
------------------------------------------------------------------------------------


Era de un maro deschis cu tente ale verdelui de muschi proaspat. Lumina nu a mai avut niciodata nuanta asta si ma intrebam de ce... nu de alta dar eram obisnuit cu albul clar al realitatii...

Prin aceste doua culori, formele capatau trasaturi interesante si vedeam astfel, ceea ce in alb nu se observa... cert era ca totul se dilatase si capata forme pe care timpul si spatiul cu care eram obisnuit nu le percepea in totalitate...

Nu pot descrie exact rezonanta cu care toate interactionau in aceasta noua lume... siguranta mea era ca aceasta lege universala care avea stapanire asupra lor... o faceau sa fie... diferita... incercam sa inteleg tangibilul din jur dar totul imi parea inert... pana si culorile erau de un zgomot interzis parca realitatii...

Dupa ceva studiu... incep sa disting primele trasaturi de forma... o ceata se ridica astfel de pe ochii visului meu si incepeam sa deslusesc actiunea din jur...

Pandora nu vroia sa isi dezvaluie inca secretul... insa eu eram acolo tocmai pentru a o determina sa ma lamureasca... lumina era ciudata... imi trebuiau ca intotdeauna... raspunsuri...

Era inca in stadiul de protejare si din acest motiv, eu inca nu detineam informatia de care aveam nevoie... inevitabilul s'a produs cu cateva secunde mai tarziu cand am reusit sa ridic al doilea strat de ceata al visului si am inceput astfel sa interactionez cu formele noi conturate in jurul meu...

Atingeam curios totul si miroseam subtil decorul in timp de Pandora ma privea cu o oarecare indiferenta... in fond si la urma urmei eram acolo din dorinta mea de a'mi raspunde la ceea ce urma ca ea sa imi arate.

Stiam ca trebuie sa imi ating scopul. Era un sentiment pe care l'am purtat pe toata durata visului... parca trecuse o viata... si asa, rand pe rand, val cu val de ceata se evaporau in neant si totul in jur se limpezea... o stiam pe Pandora de o vesnicie... stiam de unde venea si unde va avea sa ajunga... stiam fiecare aspect al existentei sale pentru ca, pentru ochiul antrenat, Pandora se lasa citita de toate secretele...

Au urmat apoi cateva proiectii ale Pandorei prin care am vazut neantul fara de inceput sau sfarsit. Zambind catre mine ma facea sa am incredere in verosimilul informatiilor proaspat absorbite si priveam fascinat si cu ochi curiosi fiecare particica dezvelita in fata mea.

Am facut o pauza pentru cateva momente si am zacut in vis impietrit de uimire... s'au transformat toate in mine si energia pe care o defineam pana atunci ca suflet avea sa ma rupa de toate ingradirile de pana atunci si sa ma transpuna in eterul pe care abia il descoperisem...

Cu toate ca impietrirea mea a durat ceva, aveam sentimentul linistitor pe care mi'l aducea Pandora si ceritudinea ca am gasit raspunsul!

Privind in jur totul capata sens... formele aveau deja urme de istorie si stiam indeletnicirea fiecaruia... devenise banal conturul sau spectrul luminii maro-verzuie si dupa ce am respirat adanc, am privit catre Pandora multumit si m'am trezit...

Era una din acele dimineti cu ploaie in care puteai sa lenevesti in asternut pentru ca aveai timp sa meditezi asupra visului ce tocmai se incheiase...

Stiam deja cum va decurge ziua asa ca m'am apucat in gand de treaba in timp de corpul lenes nu a indraznit sa se ridice decat dupa ce aveam reamintita fiecare parte a visului - aranjata- la locul ei. Dupa sortare m'am ridicat incet si am revenit in dimensiunea realitatii urbane detinatoare de forme egoiste...

Pasii marunti si privirea sfioasa de printre pleoape ma indepartau de asternutul primitor catre o bucatarie relativ spatioasa... am deschis dulapul cu ceai si frigiderul pentru o lamaie... singurul aspect ramas in asteptare avea sa fie ziua pe care o aveam ordonata in minte... stiam ca o sa ma bucur de ceai...

Dupa doua cani fierbinti si o leneveala pe scaunul fara spatar, m'am indreptat spre scris. Trebuia sa trec visul in tangibil.
Nici nu stiu cum au zburdat cateva ore pe langa mine si cu spatele intepenit din cauza spatarului care lipsea cu desavarsire, m'am indreptat spre pat pentru somnul de dupaamiaza... urma sa imi completez cunostintele visului trecut cu cele din amiaza ploioasa... aveam sa descopar insa - dupa patru ore - ca ziua... nu am vise.

Ma inselasem oare in privinta limpezirii? Ziua nu se asezase intocmai planurilor mele si continuarea intrebarilor nu se putea desfasura in acea zi... fara vis, calatoria stagna o perioada... si atunci m'am gandit: cine are nevoie de intrebari din moment ce raspunsul il stie deja?
Irelevanta intrebare desi pe atunci parea logica... insa acea logica a raspunsurilor primite aveau sa capete valoarea corecta doar cu intrebarile corecte... era echilibrul ironic cu care am inceput... de ce s'ar schimba ironia pe parcurul calatoriei? Un raspuns zice ca avem nevoie de ea la final... fara ea... nu ar mai fi acelasi deznodamant.

Asadar, cu raspunsul in minte si incarcat de toate intrebarile viitoare... asteptam curios sa vina seara pentru ca toate tabieturile predecesoare noptii sa ia sfarsit si apoi aveam sa ajung acolo unde taramul se distorsiona in rezonante sonore de un verzui opac iar maroul umbrelor aveau sa'mi formeze intrebarile de care raspunsul meu avea atat de mare nevoie...


Sa ajung din nou acolo...
-----------------------------------------------------------------------------------

Prins in mrejele gandurilor paradoxale, filosofiile precedente experientei din lumea nou descoperita aveau sa se disperseze intr'o alta realitate cu care nu ma mai identificam.

Priveam in jur cotidianul cu care eram obisnuit si vedeam cat de mult am putut sa ma insel pana in acel moment in care s'a ridicat cortina...

Aveam cativa pasi inaintea celorlalti desi stateam pe loc... era ciudat sa vezi acceleratia din jurul tau iau tu, din pozitie de observator, ii poti cuprinde pe toti intr'un calcul complex si simplu in acelasi timp...

Eram in realitatea impusa, cu gandul la cea indusa... o stare de bine ma cuprindea pentru ca acum vedeam si realitatea impusa cu alte prisme de care tineam cont. Imi venea firesc acum sa vad lumini pe care altii nu le vad.

M'am oprit in parc pentru a ma ajuta cu relativitatea timpului... vroiam sa il fac sa treaca mai repede. Poate nerabdator dar in mod sigur eram prins de puterea pe care o aveam asupra perceptiei mele nou dobandite. Indoiam elementele fundamentale ale acestei realitati si totul devenea incarcat de o alta insemnatate pentru mine.

Pentru vremea petrecuta in parc imi propusesem sa imi dezvolt abilitatile mele de perceptie si sa analizez prin noua prisma datele ce imi erau oferite in jur...

Aveam informatia, ma pusesem in postul de observator, gasisem subiectii ideali si apoi toate s'au aranjat de minune... cateva calcule mai tarziu descoperisem prima intrebare a rasunsului meu: Unde m'am grabit atata timp?

-------------------------------------------------------------------------------------

Calmul nu este numai inaintea furtunii... ci si dupa ce aceasta a incetat...

Legat de somn

Am doua vieti sa stii... cateodata si mai multe
De clipe petrecute'n somn, n'am socotit a fi pierdute
Nu cred in basme sau povesti, nu cred in cosanzene
Doar in interior mai afli cine esti si merit a ma screme
Sa scot in zi tot ce'am visat in noapte
Sa conturez cand vreau un univers de soapte
Sa spun si tare cand doresc si cat ma tin plamanii
Sa strig un adevar grotesc ce si'a uitat strabunii

N'as vrea sa ma'ntelegi gresit... de asta'm tot avut parte
Un vis ramane neimplinit doar daca dai din umeri-coate...
Nu iti cer sa crezi in visul meu caci nebunia'mi este crunta!
Iti cer sa'ti vezi de visul tau lasand in pace o viata marunta
Sa'ti vezi si visul implinit, sa ai subit o realizare
Si sa visam cu toti'un vis... un vis mai mare...
Cand sa ne strige careva, sa n'aibe glas sa tipe
Ca n'am lasat nicicand in vis vre'un rau sa se'nfiripe

'Iar fie noaptea cat de rea, tot s'ai o alinare
De sub cearsaf de catifea pleci noaptea spre visare
A doua zi sa'ti spui succint cu ochii in oglinda
Ca visului de'aseara'i dai un loc de cinste'n tinda
Si ca din zori pan' la'nserat trudesti sa ii dai viata
La tot ce'aseara ai visat, doar visul implinit iti da speranta
De'ai vrea obstacole sa treci, pe toti sa te bazezi
Caci visul tau de l'ai avut prin ei ai sa'l creezi


====2.2=====

Sa nu ma simt cand ma sting
O tu iubite somn
Eternitatea de'am sa prind
S'atunci as vrea sa dorm

Caci doar in somn am tot visat
O tu iubite somn
Cum lumea toat'am conturat
C'un gand si un creion

Si lumea'ntreaga am s'o schimb
O tu iubite somn
S'apoi sa'i multumesc enorm
De m'ar lasa sa dorm...


----< Una sumbra >----

Pe piatra'mi de mormant
Mai las un singur gand
Celor ce'au ramas in viata
O urma de speranta

Eternitate'o am sa ma perfectionez
In ce mi'e mie drag mai mult
S'anume... sa visez

Nu plangeti despartirea
Ca ne'ntalnim candva
Poate ca nemurirea
Consta in a visa...

De m'ati vedea in vise
Nu credeti ca'i semn rau
Fiind cel ce va promise
Ne'am revazut... din nou

Picatura de bine

 Picătura de bine
 
 Ploaia roșie de sânge
 Tot privea omul cum plânge
 Nu știa ce sfat să'i dea...
 Nu putea cu mâna'n sân să stea
 
 S'a coborât prin picătură
 Și'a ajuns pe crengi făptură
 Nu vroia destin posac
 A scoborât din copac
 
 La rădăcini vazutu'la pe omul
 Cum întindea să prindă rodul
 Și'n palme de sudori muncite
 Ploaia și'a trăit ultimele clipe
 
 În ultima suflare'a ploii
 Îi dete inimii bătăii
 Și plămânului suflare
 Frumoasă cuvântare
 
 Nu sădi noroi în vise
 Ca's sigur... sau pare mi'se
 Visele se împlinesc și devin concret
 Lasă ploaia să te poarte
 pe drumul corect...

D'alu' batranu'

Din Egiptul Antic si pana azi... nu s'a schimbat nimic... decat modul in care se construiesc piramidele...

2010

Mi'am propus ca la inceput de an sa vad lucrurile altfel. Un alt unghi de privit lumina pe care, pana acum, o vedeam doar alba. Spectrul luminii, al sunetului, al magnetismului... le'am revizuit pe toate si dupa doua zeci si patru de ani de viata, privesc un gol imens in viata mea cu care nu ma identific

Nu este un gol pe care eu l'am creat sau l'am dorit. Nu este un hau imposibil de strabatut. Imi trebuie doar putina rabdare pentru a indrepta greselile celor din trecutul lasat in praf, undeva pe niste carti care au facut istorie.

Nici un personaj nu este curat si fara greseala! Gandesc ca, asa cum sunt si eu, si ei au facut greseli. Greseala lor cea mai mare insa a fost sa creada ca adevarul cu care ei s'au identificat sa unul pentru toti cei ce vor urma...

Mi'am permis intotdeauna sa pun la indoiala tot... sa fiu sceptic, sa cred ca exista mai mult decat ceea ce altii imi spun ca este "Viata". Cand nu sunt de acord cu ceva, incep sa cercetez, incep sa dezbat si cu cat aflu mai multe cu atat mai dezamagit sunt in final cand aflu ca am avut dreptate. Era mai simplu sa ma insel.

Candva, priveam cu ochi dulci fiecare gest, fiecare persoana pe care o intalneam pentru ca erau noile personaje care imi ocupau viata pentru a o face mai interesanta... Trebuia sa ii descopar, sa ii inteleg, sa ii ajut... Acum nu ma mai pot bucura de nici unul pentru ca prostia se plateste!

Ignoranta te face fericit in zilele noastre sau aparentele inteligentei bazate pe fundatiile unei societati care nu face decat sa pregateasca sclavi docili pentru o munca in folosul comunitatii restranse a catorva suflete ratacite, care au inteles ,undeva in copilaria lor, ca banul este de nelipsit... si au vrut multi...

Nu stiu unde s'a intors balanta impotriva noastra dar in mod sigur este irelevant. Toate sunt deja planificate, matematica universului tinde sa nu dea gres niciodata... poate ar trebui candva sa o pun si pe ea la indoiala... poate intr'o zi cand o am raspunsul intrebarilor de acum.

Programul meu incarcat cu ganduri, m'a retinut intotdeauna dintr'o viata obisnuita. Destinul meu a fost pecetuit pana sa ma nasc. Dupa acel moment, lumea intreaga o tineam in maini si cu puterea gandului puteam sa schimb dupa voie cele ce ma inconjoara. Destinul meu s'a oprit acolo si a predat stafeta karmei. Ea ma tine in balans... Imi spune cand gresesc si cand fac bine... imi spune cand va veni momentul in care si eu imi voi intalni nasul... asadar, astept oferta de nerefuzat!

Copilul curios din mine nu vreau sa moara niciodata! Nici zambetul, nici lacrima... caci toate'mi apartin prin dar divin... acea scanteie care imi umple fiecare atom component si care imi da puterea nelimitata de a schimba ceva.

Cine sunt eu? Sunt un punct
Punctul care va schimba lumea!

Pentru o asemenea afirmatie, multi te vor incerca, multi te vor batjocori, multi te vor acuza... au si cu ce... doar esti om! Insa toate acestea devin irelevante cand ma cuprinde din nou sentimentul acela dezamagitor... din nou am dreptate!

In oglinda vezi numai ce vrei. Nu te pune in fata ei daca nu esti dispus sa te vezi pentru cel ce esti cu adevarat si nu doar pentru cel ce se prezinta in fata ei cu o aroganta debordanta.

Cine esti tu?
Asta va trebui sa iti raspunzi singur. Sunt in aceste randuri doar pentru a spune ceea ce nu este, pentru a spune ceea ce urmeaza si pentru a te incuraja! Totul o sa fie bine!

De ce acum? De ce eu? sau preferata mea... Ce urmeaza? Toate intrebari destul de bune, adunate din constiinta comuna a planetei. Toti se gandesc la acelas lucru, toti tindem spre aceleasi adevaruri. In final este unul singur capabil sa le acopere pe toate: Iubirea

De ce acum?
Pentru ca un timp mai propice nu se putea... de o vesnicie, universul asteapta sa aplice exact cand trebuie, formula corecta. Cand nu trebuie sa gresesti pentru ca iti sta in fire sa fi perfectionist, trebuie sa ai rabdare... cine stie cate calcule a facut acest univers pentru ca planul acela original sa stea cu culoare in interiorul liniilor trasate initial. Sau poate vine de la sine... ca respiratia... pe care o mai pierzi din cand in cand dar niciodata de tot... ei bine, poate o singura data si atunci nu este relevant pentru ca nu iti vei da seama.

Am incercat sa prind termenul de infinit si am decis sa inlaturi alte cuvinte ca inceput, origine sau alpha... sunt toate baliverne ieftine, cuvinte ca toate celelalte in speta doar ca omul inconstient de puterea cuvintelor, a decis candva sa le dea o importanta mai mare decat o au si le'au atribuit unui concept atat de "vast" precum infinitul. Nici nu vreau sa cuprind ideea de infinit sau sa ma apuc sa numar... stiu doar ca Chuck Norris a reusit sa numere pana la infinit de cateva ori si informatia asta imi ajunge. Stiu ca infinitul exita, ii inteleg filosofia si ma opresc acolo. Restul conteaza numai acum. In prezent, in acest moment.

De ce eu?
De ce nu?
Avem toti aceleasi posibilitati. In legea firii suntem egali. Detaliile imi sunt nesemnificative. Adevarul trebuie cautat la sursa si nu prin intermediari. Daca vrei sa te cunosti... uite'te in ochii tai... nu in ochii celuia care crede ca te cunoaste dar inca nu s'a descoperit pe sine. Toti suntem mici. Daca vrem sa crestem sau nu, depinde numai de noi. In speta, de mine! Si am vrut...

Este greu sa urmezi o cale in care crezi cu tarie... un cod pe care tu il vezi dintre toti cu o claritate inimaginabila... In spate am lasat un infinit... acum ma indrept spre infinitul ce imi este dat in fata! Cu mine inainte...

Ce urmeaza?
Conform ecuatiilor cu necunoascute, rezultatul se afla mai greu. Dar nicicand imposibil... Analizez atent variabilele, vad ceea ce este pus in aceste ecuatii si prin observarea lor atenta, descopar ceea ce se asterne in acel viitor apropiat care ne va cuprinde pe toti. Nu mai cred in timp, material si nici in frica. Mai am cateva detalii de pus la punct pentru ca in curand sa pot umbla liber. Odata plecat... pluta mea va ajunge departe...

Sper sa te vad si pe tine acolo. Daca nu... voi stii ca nu te'ai meritat si undeva, candva te'ai lasat abandonat, adoptand eronat masca de victima.

Plictiseala...

Ma intreb cata lume isi aduce aminte de cea mai plictisitoare zi din viata lor...
La ce buna plictiseala???

O mie de clipe pierdute

-->

O mie de clipe pierdute
 
 O mie de clipe pierdute
 În față îmi stau așternute
 Și multea'am lăsat nevăzute
 Un univers... mai multe...
 De regretat? mai nimic!
 Nu sunt doar o neghină, sunt un punct
 Ce pot să fac? mai de toate
 Mai puțin clipele ce le'am lăsat în spate
 Au trecut...
 Momentul este tot ce mi sa'a dat
 Și că un excroc perfid la'am înhățat
 Sertarul amintirilor sa'a evaporat
 Din simplul motiv că na'am acționat